Inca o saptamana... / One more week...

... si se termina perioada de training la Vodafone. Ce dor imi e sa muncesc!

... and the training period it's over. I miss working!

Maria Cristina

...it's my name and today I'm 5 months old. Happy birthday to me!

...este numele meu si astazi am implinit 5 luni. La multi ani mie!

Pictures from the baptism.
Poze de la botez.

Grecia: o poveste cu final fericit / Greece: a happy ending story

Am plecat de la hotelul acela din varful muntelui spre un loc mai bun: Insula Naxos. Am lucrat la un hotel de trei stele, pentru o familie minunata, care mi-a fost alaturi in toate momentele bune sau rele. Aici m-am simtit respectata, apreciata, aici am intalnit romani cu care m-am imprietenit, aici nu mi-a lipsit nimic si m-am bucurat de soare si mare.

***

I left that hotel from the top of the mountain and I went to a better place: Naxos Island. I worked at a three star hotel, for a wonderful family, who stayed by my side in all my good or bad moments. They respected and appreciated me here, I met Romanians that became my friends, I had everything I needed here and I enjoyed the sun and the sea.

Iata unde am fost prima data. / At first I was here.







Si iata unde am ajuns. / And after I arrived here.

Ganduri / Thoughts

Astazi s-a intamplat altceva care sa ma surprinda neplacut. Ne-a transmis sefa din partea nu stiu cui ca nu mai avem voie sa bem apa imbuteliata. „Big problem” a zis ea, iar daca ne e sete cica sa bem de la chiuveta (o apa care vine direct de la izvor de sus din munte, nefiltrata, neigienizata, uneori galbena si urat mirositoare) sau sa mergem la bucatarie „sa cerem” un pahar cu apa. Voi a-ti mai auzit asa ceva? Sa nu ai voie sa bei apa, sa ti se interzica apa de baut? Atat de umilita nu m-am simtit in viata mea, nici macar in aia 4 ani jumatate de Carrefour in care m-am vaitat atata de conditiile proaste de lucru si regulile absurde care se cereau respectate. Pana si animalelor de povara le dai de mancare si apa de baut si ai grija de ele cand sunt bolnave si nu le muncesti pana pica jos. Ma simt mai rau decat un animal de povara. Suntem exploatate la mixim, daca s-ar putea sa muncim si fara sa bem apa si sa mancam ar fi ideal. Sa muncim pe gratis si sa nu ne odihnim niciodata, nu? Sa credeti voi, greci imputiti si needucati ce sunteti. Sa credeti voi. Mai repede ma invat sa fur, sa fur mancarea, sa fur apa, sa fur timpul meu de odihna din timpul de lucru, asa cum fac si cameristele grecoaice cand se ascund prin spalatorie cate o jumatate de ora, pauza de fumat cica. Vine ea si vremea cand o sa plec de aici si o sa vina si vremea cand am sa ma bucur ca Grecia o duce foarte rau financiar, iar grecii vor fugi si ei, la fel ca mine, in tari straine ca sa-si castige o paine.
M-am temut sa le povestesc alor mei prin ce trec eu pe aici pentru ca stiam reactia lor. Mama regreta ca am plecat de acasa iar sormea ma intreaba daca mai plang. Doamne, daca ar stii ei cat plang eu! Tata ma intreaba daca nu pot promova. Nu, aici nu exista promovare, aici strainii nu sunt buni decat pentru a munci pana la ultima suflare. Se duc de rapa visele mele, unul cate unul. Ma bufneste rasul cand imi amintesc de intrebarea aia de la interviuri: „unde te vezi peste 5 ani”. Dar cine poate stii peste 5 ani ce i se va intampla, unde va fi, unde il va mai purta viata? Planuri toti ne facem, insa cate din ele devin realitate?
Pe mine m-au adus in Grecia trei lucruri: nevoia, aspiratiile si o dorinta.
Nevoia de bani a existat intotdeauna dar este si mai acuta acum, cand stiu ce viata duce acasa familia mea. Un tata somer, o mama bugetara si o sora cu un job part-time care termina masterul la vara... Nu pot sa le cer sa mai primeasca inca un somer. Din ce o sa traim? Asta e, raman aici, oricat de nefericita as fi, oricate lacrimi as varsa pentru ca este singurul mod in care ii pot ajuta. Nu, nu pot pleca acasa.
Aspiratiile mele nu se pot implini aici: o cariera, promovare, un salariu mai bun, un mediu de lucru placut, o echipa de la care sa pot invata ceva. Acesta nu este locul potrivit pentru mine si am stiut asta din prima zi cand am sosit aici si am vazut ca nimeni nu vorbeste engleza, cand am vazut cat de dezorganizati sunt. Sosisem pe 8 Martie seara, pe la 9 si nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, nici macar cu informatii. A trebuit sa intreb eu tot: unde avem camera, ne poate conduce cineva la camera, putem lua cina, incep munca a doua zi sau nu si la ce ora.
Si a mai ramas dorinta. Dorinta asta ma motiva puternic, ma impulsiona si simteam mai putin ca ma sacrific, numai ca ... Oamenii sunt fiinte slabe, nu rezista tentatiei, te dezamagesc. Oamenii spun lucruri care te ranesc si habar nu au ca au facut-o. Si incepi sa te gandesti daca se merita intradevar sa te sacrifici pentru ei, daca se merita sa le faci loc in visele si dorintele tale. Habar n-au oamenii ce e in sufletul tau si isi permit sa ia totul in gluma si uita de promisiunile facute. Oamenii nu inteleg ca unele lucruri nu se spun, ca unele lucruri doar se simt. E atat de usor sa ranesti, mai ales o persoana care stii ca e vulnerabila in fata ta. Iti pui sufletul pe tava in fata cuiva, iar el intai il striveste putin, doar asa, ca sa vada ce reactie ai.
Si atunci raman in Grecia pentru ca trebuie, pentru ca e necesar, insa nu si pentru ca imi doresc asta.

*Apropo, astia nici caldura nu ne mai dau aici. In timp ce am scris randurile astea mi-au inghetat mainile si picioarele foarte rau.

UPDATE: Nu bagati in seama tot ce scriu. Mai am si eu zilele mele proaste.


***


I had an unpleasant surprise today. My supervisor told us that we are no longer allowed to drink bottled water. “Big problem” she said and if we are thirsty we should drink water from our bathroom sink (this water comes directly from a mountain spring, unfiltered, sometimes yellow and smelly) or we should go into the kitchen and “ask” for a glass of water. Did you ever hear about something like this? To don’t be allowed to drink water, drinkable water to be forbidden? Never in my life have I felt so humiliated, not even during those 4 and a half years spent in Carrefour when I used to whine about the bad work conditions and the absurd rules that I had to fallow. Even to working animals we give food and water and we care for them when they are sick and we don’t work them until they fell to the ground. I feel worse than a working animal. We are fully exploited and if it would be possible for us to work without water and food it would be perfect. Free working and no rest, isn’t so? You filthy uneducated Greeks… You may believe so but I will learn to steal, I will steal my food, I will steal my water, I will steal my resting time from my working time, like the other Greek chambermaids do when they hide in the laundry for half an hour for their smoking break. Oh, that time will come, the time when I will leave this place and the time when I will enjoy the bad financial crisis that stroke Greece, because Greeks will do what I did: they will go to work in foreign countries to win their bread.
I was afraid to let my family know trough what I’m going here because I knew their reaction. Mom regrets that I left and my sis is asking if I’m still crying. God, if they only knew how many tears I’ve cried! Dad asked me if I can’t promote here. No, there is no promotion for us; here foreigners serve only for working until their last breath. There go my dreams, one by one. I’m about to laugh when I remember that question that I used to hear at interviews:”where do you see yourself in 5 years”. Who knows what will happen to him in 5 years and where he is going to end up? We are making plans but how many of our plans become reality?
Three things pushed me towards Greece: The need, aspirations and a wish.
I always needed the money but now I need them more than ever because I know how bad life became for my family. An unemployed dad, mom paid by the government and a sister with a part-time job finishing master this summer… I can’t ask them to receive another unemployed into the house. How are we supposed to survive? This is it, I have to stay here, no matter how unhappy I would be, no matter how many tears I would cry because this is the only way that I have left in helping them. No, I can’t go home.
My aspirations won’t be fulfilled here: a career, a promotion, a better wage, a better working environment, a team that can teach me something. This is not the place for me and I knew this since my first day here, when I saw that no one speaks English, when I saw how unorganized they are. I arrived on March 8, it was about 9 PM and no one helped me with nothing, not even with information. I had to ask everything: where is my room, can someone show me the way to my room, can I have dinner, and am I going to start working the next day or not and at what hour.
And the last one: my wish. This wish strongly motivated me, served as an impulse and made me feel less like I was making a sacrifice by coming to Greece, only that… People are weak, they do not resist to the temptation, and they let you down. People say stuff that hurts you and they don’t even know what they done. And you start wondering if it’s really worth sacrificing yourself for them, if it’s worth making room for them in your dreams and wishes. People don’t understand that some things are better left unsaid, that some things can only be felt. It’s so easy to hurt someone, especially it that someone shows you their vulnerable part. You put your soul in somebody’s hands and he first squashes it a little, just… to see your reaction.
So I am staying in Greece because I have to, because it’s necessary, but not because I want to.

*By the way, they don’t even give us heating. While I was writing these lines my hands and feet froze really bad.

UPDATE: Don't believe everything I write. I have bad days too.

Grecia: o experienta de neuitat / Greece: unforgettable experience

Poate ca unii dintre voi au citit titlul si cred ca voi povesti aici despre cat de frumoasa este aceasta tara. Va inselati. Nu voi face asta pentru ca nu stiu cat de frumoasa este. Nu am cum sa o vad, nu am cum sa o vizitez, deci nu va pot povesti nimic despre ea. In schimb va pot povesti despre oamenii care o locuiesc.
Grecii care imi sunt colegi sunt needucati, barfitori, trisori, inculti si lipsiti de igiena. In orice limba l-as saluta, managerul nu raspunde niciodata. A dormit in hotel cateva nopti la rand si i-am facut curat in camera in fiecare zi. Am gasit la baie fire de par lungi si negre. Pe sotia lui am cunoscut-o pentru ca are un magazin cu jucarii la subsolul hotelului. Ea e satena si are par scurt. Concluzia o trageti voi. Barmanul isi inseala sotia, si ea ospatarita aici, cu una din maseuze. O alta maseuza care acum nu mai lucreaza aici a fost amanta fostului manager. Ingrijitorul hotelului, de origine albaneza care ne-a informat ca ne poate procura la orice ora armament, isi inseala sotia cu o grecoaica camerista aici. S-au dat de gol amandoi dupa ce colega mea Dana a facut o gluma cu el. Cand plecau ei doi la o cafea ii spune: Ai grija cu ea ca e casatorita si are si un bebe acasa! Amandoi s-au inrosit si balbaindu-se au inceput sa dea explicatii ca ei sunt doar prieteni si ca nu au nimic de a face unu cu altu, doar isi iau pauza de cafea impreuna si vorbesc. Prea tarziu!
Sefa mea cu fiecare dintre cameristele din Grecia le barfeste pe celalalte. Asa au ajuns ele sa se dea de gol una pe cealalta, dar cand se intalnesc se prefac ca sunt prietene. De Paste sefa a dat comanda de oua de ciocolata. Era o cutie cu peste suta de oua. Ar fi trebuit sa le lasam pe pat clientilor dupa ce faceam curat. In schimb ea a decis sa punem oua doar pentru cei care stateau in apartamente si dupa Paste ea si-a impartit cu o alta camerista cutia cu oua de ciocolata. Tot sefa mea vine dupa noi in camere in timp ce noi facem curat si cauta prin bagajele clientilor, se da cu parfumul lor. Dupa ce pleaca ei, ea e prima care intra in camera sa controleze si daca ramane ceva ea isi insuseste tot. Ne-a chemat managerul la el in birou intr-o vineri sa ne faca observatie ca s-a gasit in camera 234 o pereche de blugi, ceea ce pentru el insemna ca nu am facut curat cum trebuia, insa noi stim ca pantalonii nu erau acolo marti, cand noi am curatat camera. Posesoarea sunase dupa ei miercuri sau joi si a dat numarul camerei: un alt numar decat cel in care s-au gasit pantalonii. Asadar cineva i-a luat si a trebuit sa ii aduca inapoi, doar ca nu a mai stiut si camera de unde i-a luat asa ca i-a lasat la nimereala intr-o camera. Tot etajul 2 era curatat de noi, eu si Dana, iar in fata managerului cine a fost vinovat: „fetele din Romania”, bineinteles. Sefa verifica camerele pe care noi le curatam si se ia mereu de noi pentru orice detaliu. Ultima data nu i-a convenit ca n-am maturat verandele si nu am folosit cearceafurile de dimensiune medie care sa se potriveasca perfect cu patul. Dar pe celelalte nu le verifica sa vada ca nici macar nu dau cu aspiratorul in camera, la baie nu folosesc dezinfectant ci dau cu Ajax, nu sterg pe jos in baie si lasa gresia patata si fire de par peste tot, isi iau pauza de cafea de o jumatate de ora tinand cont ca stau la munca 8 ore din care o ora o reprezinta pauza pentru micul dejun si pranz. Cameristele grecoaice nu au maniere. Ele nu stiu ca la masa se folosec cutitul si furculita, ca fiecare se serveste de pe platou si mananca apoi doar din farfuria lui, ca daca e nevoie sa te scobesti in masele nu trebuie sa bagi mana in gura, mai ales de fata cu toata lumea la masa, ci s-a inventat pentru asta scobitoarea; ca nu se vorbeste cu mancarea in gura, ca nu se fumeaza in timp ce altul mananca, ca nu te holbezi in farfuria celuilat sau in gura lui in timp ce el mananca. Deasemenea, unele dintre ele umbla cu uniforma rupta sau murdara, miros a transpiratie, sunt negre sub unghii si au calcaiele crapate. Radea una dintre ele de noi doua ca nu stim sa facem un mop dintr-un prosop si un bat, dar cand am intrebat noi de Iliada si Odiseea nu stia despre „cine” vorbim.
Grecii, in general, sunt murdari. Colega mea Dana spune ca poti cunoaste un om uitandu-te la dantura lui si la pantofi. Acelasi lucru pot spune eu acum: poti cunoaste un om uitandu-te in locuinta lui. Ce sa cred eu despre grecii care nu folosesc dusul, isi fac nevoile pe capacul de la WC si nu sterg in urma lor, nu folosesc pasta de dinti sau o folosesc dar o lasa pe chiuveta sa se usuce, isi lasa parul pubian peste tot, mananca in baie, arunca pe jos si nu fac curat, ci stau asa... in mizerie; isi lasa lenjeria intima purtata la vedere? Si cand vezi toate astea te intrebi de ce mai cumpara toate produsele alea de firma pe care le cumpara: cosmetice si parfumuri doar de la Clarins, Estee Lauder, Yves Saint Laurent, D&G, Dior etc; haine si incaltaminte Adidas, Air, Nike, Puma; lentile de contact in loc de ochelari si numai masini scumpe vezi in parcare.
Iar tinerii... fumeaza de la 12 ani tutun, beau alcool in prostie, miros urat si nu se spala, fetele se machiaza la 14 ani cat o femeie la 40, isi incep viata sexuala devreme, se drogheaza si toate astea ii fac ca la 16 ani sa arate de 25, 30. Facand curat in camere in care au stat elevi am gasit prezervative folosite si nearuncate la gunoi, tigari de toate felurile, o narghilea sparta si tutun aromat pentru ea, branule si o doza de heroina. Copii... ce sa le faci? ... Astora le lipseste o bataie zdravana, sanatoasa, ca sa le mai vina mintea la cap.


***


....................

Din Grecia cu dragoste / From Greece with love

Grecia: masline, portocale, turism.
Mie cam atat imi vine in minte atunci cand spun Grecia. Dar mai sunt si altele: uzo, feta etc. Pe restu’ urmeaza sa le descopar.
Am sa incep prin a va spune ca sunt bine, asta ca sa nu fiti ingrijorati. Am plecat din tara cam stresata si m-am ales cu o gastrita de toata frumusetea. Norocul meu e ca pot manca aici si de regim, adica la micul dejun o tin pe lapte, unt, cascaval si paine graham, iar in rest am avut paste cu cascaval, supa de linte, un fel de tocanita cu piept de pui, salata greceasca (seamana cu cea orientala), mancare de cartofi etc. O sa-mi fie dor de o supa à la mama mea, sau o ciorba acra (pe care inainte o ocoleam). Pe aici nu se fac ciorbe, supe ... uneori, iar angajatii nu au voie sa-si gateasca.
In hotel nu prea vin turisti in perioada asta, mai mult in weekend-uri cand mai fac unii reuniuni de afaceri, prezentari, conventii. Vara vin echipe de baschet si handbal in cantonament, se mai fac nunti, botezuri sau se mai gaseste cate unu’ plin de bani sa stea aici (acum e unul pe la etajul 1 si hotelul are peste 100 de camere). Salariul meu e de 650 de euro, dar apartamentele din hotel costa cam 1000 de euro pe noapte. Apartamentul de lux costa 1400 euro pe noapte (si in weekendul asta a fost ocupat), asa ca puteti face si voi comparatie: cat de bogati sunt unii si cat de saraci suntem noi. Ceea ce vedeti acum la televizor e adevarat: greve, foamete, totul foarte scump. Azi , spre exemplu, functionarii publici au fost in greva, iar noi 3 (suntem 3 romance aici, 2 cameriste si o maseuza) trebuia sa mergem la politie pentru acte. Ne-au amanat pe maine dimineata pentru ca nu se lucra.
Sa traiesti aici e foarte scump. Hainele si incaltamintea sunt foarte scumpe, mancarea e scumpa si nu cunosc ceva despre care sa se spuna ca ar fi ieftin. Spre exemplu:
- O pereche de pantofi piele – 50 euro
- O cutie de lapte proaspat de vaca 1 litru– 1,40 euro
- O sticla de dero lichid de 1,5 litri – 12 euro
- O copie xerox – 15 euro centi
- Un tuns, vopsit, suvite, (par mediu) – 90 euro
- Bilet autocar Salonic-Lamia (300 km)– 23,60 euro
- Bilet autocar Lamia- Karpenisi (70 km)– 6,40 euro
- Bilet autocar Karpenisi-Atena (300 km)- 22,30 euro
- Bilet autobuz in Salonic – 50 euro centi

Salariul minim brut in Grecia este de 1000 de euro, din care statul va opri 30% pentru ca atat reprezinta aici asigurarile de sanatate si sociale. Grecii care nu fac fata in tara emigreaza in America. In hotel lucreaza greci, romani (mai e un baiat roman la spalat vase), albanezi si bulgari. Ca si prin alte locuri, se fac diferente intre angajatii localnici si cei straini. Grecii de aici au salarii mai mari decat strainii desi lucreaza doar cate 7-8 ore pe zi si au 2 libere. Strainii lucreaza cate 10 ore pe zi cu o zi libera pe saptamana. Am totusi avantajul ca pauzele pentru micul dejun si pranz se incadreaza in programul de 10 ore, ceea ce inseamna ca lucrez efectiv doar 9 ore. Nici pe alea nu le-am lucrat pentru ca trebuia sa raman de una singura, fara o camerista veche langa mine care sa-mi arate si sa ma verifice. Cica sunt in periada de training acum. Norocul meu in acest moment e ca nu sunt camerele ocupate, deci nu ne omoram cu munca, inca. In contractul meu scrie ca sunt camerista, dar aici a fi camerista inseamna sa faci menajul hotelului, in zonele unde au acces clientii, de unde deduc eu ca sunt mai mult menajera, femeie de servici decat camerista (de la teoria invatata in facultate pana la practica din hotel e o cale foaaaarte lunga). Si, surpriza surprizelor, aici nu se vorbeste limba engleza, deci ne intelegem ca in turnul Babel. Norocul meu, inca o data, ca una din cameriste stie putina engleza pentru ca lucrat in state o perioada. Eu si cealalta camerista romanca ne-am lipit de ea si invatam meserie. Altfel nu stiu cum am fi putut sa invatam ceva. Cea care imi e sefa habar n-are engleza sau alta limba straina, numai managerul mai rupe cateva propozitii si cu una din fetele de la receptie, in rest... sunt bata cu totii. De aici trag concluzia ca eu vorbesc engleza mai bine decat toti. Asadar, ce caut eu aici? Glumesc. In hotelul asta nu vin turisti straini, cei care vin sunt cu totii greci, iar bacsis se face mai rar.
Mica noastra comunitate romaneasca se intalneste seara, dupa program la cafea si ne mai vedem la masa pentru ca mancam la aceiasi ora, ne mai intalnim si seara in una din camere ca sa mai stam de vorba, sa depanam amintiri, sa plangem dupa familie si lucrurile de care ne e dor. Imi lipseste tata cu care sa ma mai cert din cand in cand, dar care ma proteja intotdeauna, imi lipseste mama, prietena mea, cu care ma sfatuiam intotdeauna si care stia sa ma impinga de la spate, imi lipseste sormea cu care sa impart totul, mai ales patul, imi lipsesc Asi si conversatiile noastre pe net si la telefon, imi lipsesc colegii de munca si activitatea fata in fata cu clientii, vorbitul foarte mult.
Deci... e binisor pana acum, ma adaptez. Ce sa zic... o sa mai scriu. Pe curand.

...

Greece: olives, oranges, tourism.
This is all that comes in my mind when I say Greece. But there are other things too: uzo (traditional Greek alcoholic drink), feta cheese. And I will discover the rest of them.
I will start by telling you I am alright, because I don’t want you to be worried. I left the country being so stressed and I ended up getting the nicest gastritis ever. I’m lucky because here I can eat diet food, I mean in the mornings I’m having milk, butter, cheese and bread with seeds, and at the other meals I had chicken, soup, Greek salad, potatoes, pasta with cheese. But I will miss my mom’s soups and her sour ciorba (Romanian sour soup, similar to Russian bors). Here they don’t make ciorba, soups … sometimes, and the employees are not allowed to cook.
Tourists don’t come so often in this hotel in this season; they come mostly on the weekends for business meetings, presentations, conventions. In the summer basketball teams and handball teams come for training, they do weddings here; baptizing or sometimes it happens that very rich people come to stay (now we have only one man on the first floor and the hotel has over 100 rooms). My salary here is 650 euro, but the suites here are over 1000 euro per night. The luxury suite costs 1400 euro per night (and people stayed in it this weekend). So you can compare how rich are some of them and how poor are some of us. What you see now on TV is true: strikes, hunger, everything is expensive. Today, for example, government employees were on strike, and the three of us (we are 3 Romanian women here, 2 chambermaids and a masseuse) had to go to the police for paper work. They said to come back tomorrow because today no one is working.
It’s very expensive to live here. Clothes and shoes are very expensive, food is expensive and I don’t remember someone ever saying there are cheap things here. For example:
- Pair of leather shoes – 50 euro
- A bottle of fresh milk 1 liter – 1,40 euro
- A page copied – 15 euro cents
- A hair cut, painted too – 90 euro
- Bus ticket Salonic-Lamia (300 km) – 23,60 euro
- Bus ticket Lamia-Karpenisi (70 km) – 6,40 euro
- Bus ticket Karpenisi-Athens (300 km) – 22,30 euro
- Bus ticket in Salonic – 50 euro cents
The minimum brut wage in Greece is 1000 euro and 30% will be detained for health and social insurance. Greeks that don’t make it here immigrate in US. Here work Greeks, Romanians (we are 4, 3 girls and one boy), Albanians and Bulgarians. Similar to other places, there are differences between workers. Greeks work only 7-8 hours per day and have 2 days off while foreigners work 10 hours per day with only one day off. I have the advantage that breaks for breakfast and lunch are included in those 10 hours, which means I work only 9 hours. I haven’t worked all these hours until now because it means I would have to work by myself, without any old chambermaid that could verify me or show me how to do everything. It looks like I’m on training now. I’m lucky that now rooms are unoccupied so I’m not working like crazy, yet. In my contract says I’m a chambermaid, but here to be a chambermaid means you have to clean all the places that are accessible to the customer, so I guess I’m more a maid then a chambermaid (there is a very big difference between what I learned in school and what I have to do here). And, big surprise, here they don’t speak English so we understand each other like in the Babel tower. I’m lucky again that one of the chambermaids worked in the US and knows a little bit of English, so she is teaching us. I don’t know how else we could’ve learned anything. My boss knows no other language then Greek, only the manager and one of the receptionists are able to speak a bit. The rest of them none, no English. So I’m starting to ask myself: what am I doing here? And here come only Greek tourists, no foreigners, so the possibility for tipping is very little.
Our little Romanian community meets every evening for coffee and during the day when we eat. We eat at the same hour. We also meet in the evening in one of our rooms and talk, remember things, cry after our families and the things that we miss. I miss my dad and the fights we used to have, but he was always there to protect me; I miss my mom, my friend that always gave the best advices and pushed me; I miss my sis and the way we shared everything, especially the bed. I miss Asi and our conversations on the phone and internet; I miss my work colleagues and working face to face with my customers and talking very much.
So… it’s good until now, I’m trying to adapt. What else to say… I’m going to write again. See you soon.